Dolj. Alungată de acasă ca un câine

Pentru unii, să creşti un copil este o responsabilitate care-i surprinde şi îi depăşeşte. Când nu mai ştiu cum să fenteze căsnicia, încep prin a da cu pumnii, apoi ajung să-şi alunge soţiile şi copiii. Dacă îşi mai dau cu părerea şi socrii, până la poarta închisă şi legată cu sârmă nu mai e decât un pas. Iar de aici până la un centru doar pentru mame şi copii
abuzaţi mai rămâne un număr de telefon: 983.

Îmbrăcată într-o helancă de culoarea liliacului, cu o salopetă neagră şi ciorapi coloraţi, ascunşi de nişte pantofi tot negri, Mihaela păşeşte timid în cameră, ca un străin care nu-şi cunoaşte locul. Are părul lung, închis la culoare, şi faţa curată, fără urmă de fard. Pare un copil de liceu aşa firavă la trup, deşi a depăşit un sfert de veac ca vârstă, iar pântecele i-a purtat deja doi prunci. Două fetiţe curioase, una de cinci, iar cealaltă de doi ani şi jumătate îi cuprind strâns gâtul, lăsând-o cu greu să se elibereze din strânsoare. Au ajuns la Complexul de servicii
de prevenire şi recuperare copil, cuplu mamă-copil, victime ale abuzului, miercuri seară, aduse dintr-o comună doljeană de o echipă mobilă a centrului, după ce soţul Mihaelei le-a izgonit din casă şi din curte. „M-a scos cu fata cea mică afară, pe motiv că se duce după alocaţii. Pe cea mare o dusese la grădiniţă, probabil să nu vadă ce are de gând. Şi pe urmă a legat poarta şi a început să mă-njure şi să mă gonească. Nu mai vrea să stau cu el, să plec unde-oi vedea cu ochii, că pe el nu-l mai interesează“, povesteşte femeia. Speriată şi nemaiştiind ce să facă, Mihaela s-a îndreptat spre autorităţi, cerându-le ajutorul.

Nu e fată de casă

O zi întreagă au încercat asistenţii sociali şi reprezentanţii poliţiei din Greceşti să-i împace. După căderea serii, rezultatul obţinut a fost un raport şi concluzia că o reconciliere este imposibilă, cu atât mai mult cu cât bunicii paterni, adică socrii Mihaelei, s-au arătat foarte nemulţumiţi de nora lor, pentru că „nu e fată de casă şi nu-şi asumă responsabilităţile ce îi revin în gospodărie“. Mâna de om care a intrat, de aproape opt ani, în familia lor petrece prea mult timp cu cele două fete în loc să meargă la câmp. „Îmi reproşează că nu mă duc la muncă şi că ei vor o femeie muncitoare, nu ca mine, să stea cu copiii. Dar cine să-i îngrijească? Nu pot să mă despart de ei, că sunt ai mei, sunt sufletul meu. Şi fac şi eu treabă în ogradă, nu stau....“, se justifică Mihaela în faţa acuzelor necruţătoare ale socrilor, care par a genera tot scandalul, după cum declară autorităţile din comună. Cu toate acestea, femeii îi e dor de casă, că e singura pe care o ştie şi uneori pare dispusă să treacă peste aventurile bărbatului şi peste bătaia primită când e băut: „El are program, când vine vara parcă o ia razna, ba cu plimbatul, cu femeile, cu bătaia....“. Ba, mai mult, în mintea lui, atât cât are, bărbatul o acuză că nu i-a făcut un băiat. Poate, în visele lui, ar dori chiar să-i fi semănat... Ce să facă ea acum? Nu are de lucru, nu are alt loc unde să stea. Nici măcar nu se mai poate duce la mama acasă. În cei opt ani de căsnicie, Mihaela a mai plecat, dar s-a întors de fiecare dată
. A stat pe la rude, pe unde a apucat, căci părinţi nu mai are de mult. Acum, bărbatul a dat-o afară din nou, dar nimeni nu se mai oferă s-o ajute. Socrii vor să păstreze doar fetiţa cea mare, ca şi cum au participat la o expoziţie şi doar unul dintre tablouri le-a căzut cu tronc.

În siguranţă, pentru 30 de zile

La Complexul pentru cuplu, mamă-copil, victime ale abuzului din Craiova, Mihaela încearcă să se liniştească. Se gândeşte la ea, la cei doi copii şi poate chiar la cel din pântece, dacă semnele se adeveresc şi este din nou însărcinată. „La noi a ajuns într-un stadiu evident de epuizare fizică şi, cu siguranţă, psihică. În mod cert, nici copiii nu sunt scutiţi de nişte traume emoţionale, după certurile la care au asistat până acum. Chiar miercuri, când s-au despărţit, asistenţii sociali spun că fetiţa cea mare a sărit gardul ca să poată rămâne cu mama ei“, declară Mari Dumbravă, şefa Complexului amintit. Ce-o aşteaptă pe Mihaela? Ce şanse are să trăiască pe „picioarele ei“, cum se spune, dacă nu a fost niciodată angajată? Nu are casă, nu are masă. „Aici, în centru, va sta cel puţin 30 de zile, pentru că este în serviciul de urgenţă. Are un adăpost şi trei mese calde pe zi. Există un asistent medical şi unul social, chiar şi bucătar. Le vom face analize, vom porni o anchetă să vedem dacă există vreo rudă care să vrea s-o ajute. Este primul pas. Avem consilieri, psihologi care vor merge în teritoriu, să discute cu soţul Mihaelei, cu familia acestuia. Încercăm să găsim o soluţie care să nu-i despartă pe copii de mamă. Dacă nu se mai poate întoarce acasă, un plasament la rude ar fi ideal. Mai ales că există şi alocaţiile de stat pentru copii şi cea de plasament. Nu e mult, dar e un început. Dar... vom vedea“, încheie şefa Complexului.

Trei cupluri, împăcate

În centrul de urgenţă al Complexului, anul trecut au ajuns trei cazuri. Toate cuplurile s-au împăcat însă după câteva zile, fie cu ajutorul şedinţelor de consiliere, fie al psihologului. Anul acesta, cazul Mihaelei este cel de-al doilea ajuns în faţa angajaţilor de aici. În apartamentul cu patru camere al centrului se află, de miercuri seară, şase mame şi zece copii.