Majoritatea forţelor politice din România optează pentru o apropiere de Rusia - portal analitic rus

Majoritatea forţelor politice din România, mai puţin PDL, optează pentru o mai mare apropiere de Rusia, ceea ce ar fi o şansă reală de mărire a gradului de suveranitate a României în raport cu NATO şi UE, scrie portalul analitic rus Geopolitica.ru într-o radiografie a vieţii politice din România.

În materialul de deschidere a paginii principale a site-ului, intitulat "Politica externă a României în raport cu Rusia – sunt oare posibile schimbări?", site-ul rus de analiză Geopolitica.ru scrie marţi că Europa de Sud-Est şi Balcanii sunt regiuni de o importanţă vitală pentru Rusia, care pretinde rolul de pol al puterii în spaţiul euroasiatic.

România este veriga de legătură dintre Rusia şi statele ortodoxe din Peninsula Balcanică şi din Europa Centrală şi de Est. Moldova şi România, fiind ţări majoritar ortodoxe, au rolul de punte între teritoriile estice şi cele sud-slavice ale civilizaţiei unitare bizantino-ortodoxe şi eurasiatice. Pe de altă parte, moldovenii şi românii, ţinând de familia limbilor romanice, sparg masivul unitar slavon în două părţi, rupând Rusia de Balcani.

Balcanii sunt separaţi de platoul rus de teritoriile României şi Moldovei. De aici vine şi rolul geopolitic deosebit al acestei regiuni, care este pentru Rusia în acelaşi timp o cheie pentru regiunea Mării Negre şi a Balcanilor, dar şi un avanpost pentru avansarea spre Eurasia al forţelor euroatlantice.

România şi Moldova sunt în această situaţia verigi de legătură între Rusia şi statele ortodoxe ale Peninsulei Balcanice şi ale Europei Centrale şi de Est. O particularitate a identităţii româno-moldovene este faptul că, locuind timp îndelungat în vecinătatea popoarelor slave, aceste popoare au fost nevoite să-şi croiască identitatea în opoziţie cu cea slavă şi această opoziţie era cu atât mai pronunţată cu cât în afară de limbă şi unele tradiţii nu mai erau prea multe elemente care să-i diferenţieze pe moldoveni şi români de slavi – religia, modul de viaţă, îndeletnicirile moldovenilor şi românilor erau în mare identice cu cele ale ucrainenilor sau bulgarilor.

Această poziţionare, combinată cu antislavonismul caracteristic românilor, a dus la faptul că România a jucat şi joacă, din momentul creării sale, rolul elementului de bază al unui cordon sanitar construit în jurul Rusiei mai întâi de Marea Britanie, iar acum şi de SUA.

Portalul rus scrie că prăbuşirea regimului lui Ceauşescu a fortificat considerabil vectorul atlantic din politica externă a României. De fapt, însăşi lovitura de stat, numită revoluţie, a fost coordonată, după cum susţin un şir de experţi cu renume, de Occident cu participarea activă a Ungariei şi a minorităţii maghiare din România şi a reţelelor protestante, potrivit autorului analizei, Aleksandr Bovdunov.

Totuşi, până la momentul venirii la putere în 2004 a preşedintelui Traian Băsescu, România a încercat să penduleze între Vest şi Est. Primul
acord pe care l-a semnat guvernul Frontului Salvării Naţionale după căderea regimului lui Ceauşescu a fost cel de prietenie şi cooperare cu URSS, reaminteşte analistul. Dar destrămarea vecinului estic a pus România într-o situaţie extrem de dificilă. Guvernul lui Ion Iliescu înţelegea că orientarea fermă către Occident va însemna pentru România o totală pierdere a suveranităţii, potrivit analistului. Pe de altă parte, spune el, Occidentul era nemulţumit de rezultatele "Revoluţiei din 1989". Menţinerea la putere a socialiştilor, care încercau să păstreze elemente ale socialismului în economie
şi un curs independent în politica externă, nu convenea conducerii majorităţii statelor occidentale şi mai ales SUA. Cu susţinerea Departamentului de Stat al SUA, în ianuarie-februarie 1990 în Piaţa Victoriei din Bucureşti au fost organizate manifestări de masă ale opoziţiei. Principala cerere a protestatarilor, majoritatea intelectuali, studenţi şi profesori cu viziuni prooccidentale, era liberalizarea şi democratizarea sistemelor politic şi economic. De fapt, "golaniada", cum au fost mai târziu supranumite aceste evenimente, a devenit un model pentru "revoluţia portocalie" din Ucraina. "Revoluţionarii" şi-au compus până şi un imn: "Mai bine golan decât tradător, / Mai bine haimana decât dictator, / Mai bine huligan decât activist, / Mai bine mort decât comunist". Iar principalele lozinci erau "Cine-a stat cinci ani la ruşi nu poate gândi ca Bush!", "Nu vrem neocomunism!", "Ieri Ceauşescu, azi Iliescu!".

Dar, continuă portalul rus, spre deosebire de conducerea Ucrainei, preşedintele Iliescu, cu susţinerea Securităţii şi a clasei muncitoare, a reuşit să depăşească "problema portocalie". Au fost organizate manifestaţii ale muncitorilor de la uzinele din Bucureşti, care au venit înarmaţi cu răngi şi bâte. Preşedintele a chemat populaţia să apere democraţia de trădătorii Patriei. În consecinţă, Bucureştiul a devenit de trei ori martor al masacrării demonstranţilor prooccidentali. De trei ori mii de mineri au acaparat trenuri şi au venit în capitală ca să-i bată pe liberali. Iar lozinca mişcări minerilor era "Moarte intelectualilor!".

Majoritatea covârşitoare a populaţiei susţinea direcţia lui Ion Iliescu spre o politică externă independentă. Dar, în condiţiile în care Rusia nu reprezenta o forţă reală, România a fost atrasă vrând-nevrând în procesele integrării euroatlantice, explică portalul analitic Geopolitica.ru.

Victoria în 2004 la alegerile prezidenţiale a proatlantistului Băsescu a marcat momentul decisiv al retragerii Rusiei din Balcani. România se declară un avanpost al atlantismului în regiunea Mării Negre şi prim-bastion al Europei în Est, iar cooperarea cu regimurile lui Iuşcenko şi Saakaşvili, la fel ca şi prietenia cu SUA au devenit priorităţi ale preşedintelui.

Victoria Rusiei asupra Georgiei a pus regimul lui Băsescu într-o situaţie extrem de dificilă, scrie portalul rus. S-a înviorat opoziţia, care a văzut în evenimentele din Georgia şi în fortificarea Rusiei o şansă pentru o schimbare internă în ţară. Acţiunile Rusiei au fost susţinute cu entusiasm de vicepreşeditele Senatului, Corneliu Vadim-Tudor. Publicaţia oficială a partidului ultranaţionalist România Mare a scris că acţiunile Rusiei ortodoxe aduc României speranţa că după Saakaşvili vor fi debarcaţi şi toţi ceilalţi preşedinţi "portocalii", inclusiv Iuşcenko şi Băsescu.

Nu atât de categoric a fost Mircea Geoană, liderul Partidului Social-Democrat, majoritar în Parlament, fost ambasador la Washington şi ministru de externe pe vremurile preşedintelui Iliescu, care, în calitatea
sa de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru politică externă, a efectuat o vizită oficială în Rusia la 10 septembrie, menţionând "necesitatea unei noi politici faţă de Rusia" şi criticând politica, în viziunea lui antirusă, a preşedintelui Băsescu (n.r. - vizita nu a mai avut loc, urmând a fi reprogramată). O metamorfoză uimitoare a fostului politician proamerican, apreciază portalul analitic rus. De altfel, ca toţi social-democraţii, el gândeşte destul de pragmatic şi înţelege că în situaţia internaţională schimbată Rusia nu poate fi ocolită. În plus
, încă de pe vremea lui Iliescu, partidul, mai mult decât altele, este dispus să fortifice cooperarea cu Rusia, deşi nu în defavoarea cooperării euroatlantice.

Fortificarea poziţiei Rusiei în lume a mărit interesul faţă de aceasta în România. Stările de spirit antiruseşti sunt caracteristice în prezent doar unei părţi neînsemnate a intelectualităţii, în timp ce poporul simplu fie este indiferent, fie simpatizează Rusia. Sentimentul este însoţit de nostalgiile crescânde după socialism şi după vremurile lui Ceauşescu, când România avea un loc aparte în lagărul socialist. În plus, această tendinţă se explică şi prin trezirea societăţii, când, după aderarea la UE, s-a constatat că aceasta nu este o soluţie pentru toate problemele, cum se credea la început. Şi nu e de mirare că românii au început să tragă cu ochiul spre Răsărit, conchide Geopolitica.ru.

Portalul mai afirmă că în prezent majoritatea forţelor politice din România, cu excepţia lui Băsescu şi a Partidului Democrat Liberal, optează pentru schimbarea relaţiilor cu Rusia, în sensul unei mai mari apropieri. Pentru România, aceasta este o şansă reală de mărire a gradului de suveranitate în raport cu NATO şi UE, dar şi o posibilitate de a-şi creşte influenţa în UE din contul
unei relaţii privilegiate cu o supraputere energetică cum este Rusia. România se pare că vrea să revină la tactica sa preferată de joc la două mese şi de negociere a unor privilegii din ambele părţi. Este lucrul pe care România mereu a ştiut să-i facă foarte bine, conchide portalul analitic Geopolitica.ru.