Un fost securist şi-a cumpărat cu pâine titlul de revoluţionar

Un fost ofiţer de Securitate din Timişoara, cu patalama de poliţie politică de la CNSAS şi Curtea de Apel, urmează să devină cetăţean de onoare al Timişoarei pentru că poartă titlul de revoluţionar.

Peste câteva luni, numele lui Eugen Romulus Iancu urmează să fie înscris alături de cel al lui Corneliu Coposu şi de cel al lui Paul Goma în rândul cetăţenilor de onoare ai Timişoarei, la propunerea Fundaţiei Naţionale a Revoluţiei din Decembrie 1989-Timişoara. În urmă cu 25 de ani însă, el era un tânăr şi zelos locotenent în cadrul Serviciului I/B al Securităţii Timiş, după cum arată documentele deţinute de CNSAS şi depuse în instanţă pentru constatarea de lucrător al Securităţii. „În desfăşurarea activităţii sale ca locotenent în cadrul IJ Timiş, a desfăşurat activităţi care au îngrădit dreptul la libera exprimare şi la libertatea opiniilor, precum şi dreptul la libertatea conştiinţei şi religiei, dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera circulaţie“, motivează Curtea de Apel Bucureşti în sentinţa dată în cazul lui Iancu.

Potrivit rapoartelor date ca ofiţer, Iancu s-a ocupat, printre altele, de supravegherea celor care încercau să treacă fraudulos frontiera în Iugoslavia sau doreau să transmită scrisori la Europa Liberă.

Este cazul Radincăi Perinaţ, care „de comun acord cu cetăţeanul iugoslav Tihomir Petrovici au stabilit să transmită o scrisoare la postul de radio Europa Liberă, prin care să ceară autorităţilor române aprobarea emigrării în SUA a numitei“, scria Iancu o notă informativă în 1983. Numeroase rapoarte scrise şi semnate olograf de Eugen Iancu în acea perioadă arată zelul pe care locotenentul îl arăta la început de carieră (avea pe atunci doar 25 de ani), el fiind foarte eficace şi în munca de recrutare.

Deşi nota de constatare a CNSAS este foarte laborioasă şi Curtea de Apel a admis-o, Eugen Iancu neagă astăzi că ar fi semnat vreodată cu numele său real un raport. Acesta susţine că el de fapt nu a lucrat în Securitate, ci în Direcţia de Informaţii Externe, fiind „al şaselea din promoţia 1983“ a şcolii de spioni. Iancu neagă că ar fi vorba despre el în această decizie a Curţii de Apel întrucât el nu ar fi stat niciodată pe Strada Ulpia Traiana, care figurează acolo, şi că are o decizie de la CNSAS care atestă că „nu există nici un document“ despre activitatea lui. Varianta lui Eugen Iancu cu privire la propriul trecut este că a fost pregătit pentru diferite misiuni în străinătate, însă nu a mai apucat să le exercite întrucât în 1984 a fost acuzat de spionaj în favoarea Iugoslaviei, după ce s-a căsătorit cu o sârboaică. „Am fost condamnat la moarte, ca şi Pacepa, însă am avut un spate puternic în partid, s-a ajuns până la Cabinetul 2 şi am scăpat până la urmă. Mi s-au luat însă toate gradele de pe umăr“, spune Eugen Iancu.

Revoluţia l-a surprins ca angajat
la Fabrica de Pâine din Timişoara şi asta s-a dovedit şansa lui de a trece de partea bună, a revoluţionarilor. „Am dat pâine la toţi revoluţionarii de la Operă“, se mândreşte Iancu. Meritul îi este susţinut şi de Pompiliu Alămorean, primul primar al oraşului după 1990, care, în calitate
de preşedinte al Fundaţiei Revoluţiei, a propus ca Iancu, alături de el însuşi şi de alte 13 persoane, să capete titlul de cetăţean de onoare în decembrie, la aniversarea a 20 de ani de la Revoluţie. „S-a alăturat grupului Alămorean care i-a arestat pe generalii Teodorescu Filip, Coman Ioan, Atanasiu şi cei 17 din lotul Timişoara. A salvat arhivele de Securitate pentru a nu fi distruse şi le-a protejat pentru a se afla adevărul“, se mai motivează în propunerea ce a ajuns la primarul George Ciuhandu. „Ştiu că el a fost pregătit pentru spionaj şi că urma să aibă o misiune chiar la Europa Liberă pentru că ştia cinci limbi străine. A refuzat să execute nişte ordine şi a fost dat afară. Nu cred că i se pot imputa mai multe lucruri decât cele ce se pot imputa întregii Securităţi. Oricum, punând în balanţă ceea ce a făcut înainte cu lucrurile bune
făcute la Revoluţie, eu cred că merită să fie cetăţean de onoare“, crede Alămorean.

Potrivit Lăcrămioarei Condea, consilier la Primăria Timişoara, Eugen Iancu, în calitate de revoluţionar, a beneficiat de un spaţiu comercial gratuit pe Strada Preyer nr. 7, iar în 2008 a depus o cerere pentru alt spaţiu. Fostul ofiţer se plânge însă că este „patronul unei societăţi de salubrizare de doi lei“ deoarece foştii camarazi au avut grijă să nu încheie afaceri profitabile, ca o răzbunare pentru aşa-zisa defectare. Din punctul de vedere al CNSAS, chiar dacă ar fi defectat, documentele din perioada de un an cât a fost locotenent îl incriminează. Iar adresa care arată că „nu are dosar“ se explică prin aceea că în cazul foştilor lucrători ai Securităţii dosarele de cadre pot fi cerute de CNSAS de la servicii
abia după deciziile instanţei în ce-i priveşte.