DNA sau scuza care acuză

Fie Daniel Morar vrea, dar nu poate, fie vrea, dar nu ştie

In plin scandal legat de ne­putinţa auto­rităţilor de a lupta cu corupţia, şeful DNA, Daniel Morar, a găsit vinovaţii eşecului anticorupţie: modificarea legilor, deciziile Curţii Constituţionale şi, mai ales, judecătorii. Morar a ţinut să precizeze că procurorilor anticorupţie nu le poate fi imputată nicio achitare, nicio condamnare cu suspendare.

Asta, în condiţiile în care anul trecut DNA a înregistrat un record absolut, de la înfiinţarea sa, în materie de achitări şi condamnări cu suspendare. Nu mai puţin de 54 de inculpaţi au fost achitaţi definitiv în 2007, iar 81 dintre condamnaţi au primit pedepse cu suspendare. Deh, judecătorii ăştia! – suspină DNA.


Ar trebui totuşi ca şi pro­curorii anticorupţie să‑şi asume cuvinte precum "vină", "neglijenţă", "necu­noaştere"… Măcar aşa, din respect pentru lingviştii care au decis să introducă aceste cu­vinte în dicţio­narul limbii române. Dacă aruncarea pisicii în curtea altuia ar fi doar o manevră a DNA de a distrage atenţia de la propria neputinţă, am putea fi îngăduitori. Însă, dacă procurorii an­ticorupţie cred sută la sută că fac anchete ca la carte şi doar judecătorii ar trebui să se mai pună la punct cu procedurile, este o gravă problemă.

Atât timp cât, în 2007, nu ne-a fost dat să auzim de vreun caz uluitor de corupţie ajuns în instanţă, iar anchetatorii nu-şi asumă nici măcar interceptările şi filajele eronate, care depăşesc cu mult şi umorul filmelor cu Stan şi Bran, Daniel Morar poate da vina şi pe… condiţiile meteorologice, nu numai pe judecători. Totuşi, se poate "lăuda" şi DNA cu ceva.

Cu o simplă semnătură, aproape 80 de persoane au fost scoase de sub urmărire penală în dosarul
„Flota", în care, culmea ironiei, numai şeful statului rămâne suspect de săvârşirea unor fapte de corupţie. Nu pentru că procurorii ar avea ceva indicii în ceea ce-l priveşte pe şeful statului, doamne fereşte, ci pentru că Traian Băsescu este… imun la DNA. Preşedintele României nu poate fi cercetat decât pentru înaltă trădare. Şi, cum flota maritimă românească nu a fost trădată, ci a dispărut pur şi simplu, scoaterea de sub urmărire penală este singura soluţie.


Cu toate acestea, cineva va trebui să dea socoteală, fie măcar şi pentru banii statului aruncaţi pe fereastră într-o cauză în care două expertize s-au bătut cap în cap. În plus
, prejudiciul, calculat de prima echipă de experţi, în 2004, la 11.000 de miliarde de lei vechi, a ajuns în 2007, după socotelile celei de-a doua comisii, la zero lei. Atât timp
cât procurorii nu-şi asumă niciun procent din eşecul luptei cu marea corupţie, concluzia e cât se poate de simplă. Fie Daniel Morar vrea, dar nu poate, fie vrea, dar nu ştie. Alţii sunt de vină!